Pages

Pages

vineri, 7 martie 2014

PRIMA DRONĂ ÎNREGISTRATĂ OFICIAL în România este a medieşeanului Octavian Isailă







În cursul după-amiezii de 6 martie 2014, la sediul Autorităţii Aeronautice Civile Române, a fost înmânat în cadru oficial de către directorul general al Autorităţii, Armand Petrescu, în prezenţa reprezentatului Ministerului Transporturilor, directorul general al Departamentului de Transport Aero-Naval,  Constantin Voicu, primul certificat pentru UAV-uri cu numarul 0001, seria YR-D0001, înregistrată în conformitate cu Ordinul de Ministru nr.8/2014 din cadrul Ministerului Transporturilor. Astfel, după instalarea cipului de identificare, certificatul primului UAV înregistrat oficial în România, a fost înmânat medieşeanului Octavian Isaila, asociat şi administrator al societăţii 360Tourist.RO S.R.L., societate care operează în parteneriat cu o platformă de promovare turistică internaţională. Achizitia UAV-ului a fost realizată în cadrul unui proiect finanţat cu fonduri europene nerambursabile selectat prin intermediul Grupului de Acţiune Locală Podişul Mediaşului şi este primul din viitoarea flotă de drone care se doreşte a fi realizată, pentru a opera la nivel naţional si internaţional. UAV-ul este dedicat preluării capturilor virtuale profesionale sferice automatizate, cu echipament foto de înaltă rezoluţie - 36,3 megapixeli, acesta fiind primul de acest fel de la noi din ţară, dezvoltat de către firma Omnidata SA, pionier în domeniul cercetării şi inovării. 
Interesant este faptul că atât UAV-ul cât şi echipamentul de captură special instalat, poate fi setat şi controlat prin intermediul unui echipament de tip tabletă. Setările pot cuprinde activităţi complexe de zbor şi setări a tuturor parametrilor de captură. De asemenea, întregul proces poate fi supravegheat, se pot vizualiza capturile în timp real şi se pot face ajustările necesare de la sol. Octavian Isailă a declarat că zborul inaugural va avea loc în zona centrala a municipiului Mediaş, chiar în locul unde în anul 1935, Hermann Oberth, părintele navigatiei spaţiale, lansa primele rachete cu combustibil lichid construite în atelierele Şcolii de Aeronautică de la Mediaş. Totodata şi-a exprimat speranţa că vor fi modificate prevederile legale necesare, care să permita operarea în spaţiul aerian a UAV-urilor din gama copterelor de mici dimensiuni cu decolare verticală, până la plafonul de maxim 200 de metri în aşa fel încât operatorii economici să-şi poată desfăşura în bune condiţii activităţile şi în acelaşi timp autorităţile să poată supraveghea atent operaţiunile. În urma acestui proiect de succes, actionarii RA Universe International, partenerul companiei româneşti, au decis alocarea în anul 2014 a unui buget de 500.000 de euro în noi proiecte. Acestea vor viza dezvoltarea în România de noi produse în domeniul foto/video precum şi îmbunătăţirea activităţii de fotografiere aeriane a companiei, păstrând aceeaşi calitate ca şi în cazul fotografierii terestre, aşa cum au obişnuit beneficiarii. De asemenea au în vedere şi implicarea în diverse parteneriate.