Un consilier local vrea să oblige medieşenii să scoată corzile vocale ale câinilor pe care îi deţin

Propunere cel puţin bizară a unui consilier local din Mediaş. Ioan Ciulea, ales în Consiliul Local Mediaş pe listele PPDD în 2012, a înaintat o propunere către reprezentanţii municipalităţii medieşene prin care solicită modificarea unei hotărâri astfel încât medieşenii care locuiesc la case şi deţin câini să fie obligaţi să îşi opereze câinii pentru a le scoate corzile vocale astfel încât patrupedele să nu mai deranjeze oamenii din cauza lătratului. Propunerea a fost depusă la Aparatul Permanent de Lucru al Consiliului Local Mediaş şi urmează să fie prezentată şi membrilor Consiliului Local. Mai mult, potrivit prevederilor legale, peste puţin timp ar urma să fie organizată şi o dezbatere publică pe această temă. 
Ce vrea Ioan Ciulea
Consilierul PPDD a înaintat luni după amiaza propunerea sa către aparatul de specialitate al legislativului medieșean. Aleșii locali vor fi informați despre intenția acestuia, următorul pas fiind organizarea unei dezbateri publice la care medieșenii să își spună părerea despre această propunere. "Propun modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local Mediaș 52/2009 privind normele și regimul contravențiilor privind creșterea, deținerea și protecția animalelor în municipiul Mediaș. Propun modificarea articolului 7 prin introducerea unui aliniat nou, respectiv aliniatul 7, cu următorul conținut: obligarea deținătorilor persoane fizice și juridice de câini care tulbură liniștea publică a locatarilor  la casă prin lătratul continu prin intensitate mare, acest lucru să se facă cu acordul vecinilor în scris și totodată să-și opereze animalul la corzile vocale sau după caz înstrăinarea animalului", spune Ioan Ciulea. (N.RED. - Greșelile de exprimare sunt cele care apar în propunerea înaintată de consilierul medieșean).
Dezbatere publică
Propunerea lui Ciulea ar urmă să fie prezentată consilierilor locali din Mediaș la începutul săptămânii viitoare, când este programată ședința Consiliului Local aferentă lunii februarie. Următorul pas ar fi organizarea unei dezbateri publice la carfe să fie invitați medieșenii, iar oamenii să își spună punctul de vedere. În fine, deși este puțin probabil să se ajungă la această situație, ultima etapă ar însemna formularea unui proiect de hotărâre în acest sens, care să fie discutat în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Mediaș.
Ce spune primarul Mediașului
Primarul Mediașului, Teodor Neamțu, nu a calificat deocamdată propunerea lui Ioan Ciulea. Edilul șef al Mediașului a menționat că potrivit legii, orice consilier local poate veni cu propuneri. "Potrivit legii administrației publice locale, consilierii locali pot veni cu propuneri. Acestea vor fi prezentate consilierilor locali care vor decide în consecință", a spus Teodor Neamțu.
Ce presupune tăierea corzilor vocale
Devocalizarea, căci aşa se numeşte operațiunea de tăiere a corzilor vocale, presupune ca patrupedului să îi fie secţionate corzile vocale parţial sau total, fie prin gură, fie printr-o incizie în laringe. Rezultatul poate fi o „simplă” amuţire şi poate merge până la a-i periclita animalului capacitatea de înghiţire şi respiraţia. Potrivit unei legi din 2004, intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal de companie sau altor scopuri trebuie să fie interzise și, in special: codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor și a dinților. Excepții de la aceste interdicții nu se pot face decât dacă medicul veterinar consideră o intervenție necesară fie din motive de medicină veterinară, fie în cazul unui animal deosebit.
Un produs Blogger.